sâmbătă, 15 octombrie 2011

.....

Aspectul exterior al lui Momo era într-adevăr oarecum straniu şi ar fi putut probabil să sperie întrucâtva oamenii preţuind mult curăţenia şi rânduiala. Era micuţă şi cam slăbuţă, încât cu cea mai mare bună voinţă lumea nu-şi putea da seama dacă n-are decât opt ani sau a şi împlinit doisprezece. 
Avea bucle negre ca pana corbului, zbârlite, aratând ca şi cum n-ar fi fost niciodată atinse de vreun pieptane sau de o foarfecă. 
Avea ochi foarte mari, minunat de frumoşi şi la fel de negri, iar picioarele îi erau de aceeaşi culoare, căci umbla aproape întotdeauna desculţă. Doar iarna purta uneori ghete, dar erau diferite, nu se potriveau între ele şi pe lânga aceasta îi şi erau mult prea mari. Cauza era că Momo nu avea nimic altceva decât ceea ce găsea întâmplător sau i se dăruia. 
Fusta îi era cusută din diferite petice pestriţe şi îi atârna până la glezne. 
Pe deasupra purta un surtuc bărbătesc, vechi şi mult prea larg, ale cărui mâneci erau suflecate la încheietura mâinii. Momo nu vroia să le taie căci se gândea, prevăzătoare, că va mai creşte şi nu se putea şti dacă va mai găsi vreodată un surtuc atât de frumos şi de folositor, cu atât de multe buzunare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu