miercuri, 27 februarie 2013

Spectacol - atelier de povesti muzicale şi teatru de umbre






Spectacol - atelier de povesti muzicale şi teatru de umbre 
Povestea Castanului cu Loredana Mitrut, Răzvan Ropotan şi Selma Dragoş 

Copii, părinţi, bunici, fraţi, surori şi mătuşici hai să pornim într-o călătorie imaginară în care vom trăi tot felul de întâmplări şi emoţii pe covorul fermecat din sufrageria noastră. Aşezaţi pe cele mai colorate pernuţe vom asculta, vom privi şi ne vom bucura cu toţii de frumoasă Aiko, de prietenul său castanul, de corabia fermecată dar şi de prinţul cel frumos. După povestea muzicală, copiii alături de părinţi se vor aduna în atelierul de creaţie, unde vor crea alături de Selma Dragoş siluetele personajelor din povestea castanului şi vor învăţa câteva dintre tehnicile de mânuire la panoul de umbre. Povestea la Lumea lui Momo este una specială : copiii aud şi văd cum apare povestea. Pe de o parte vocea povestitorului care narează şi interpretează personajele, pe de alta sunetele instrumentelor sau vocii pe care improvizatorul le animă pentru a face povestea vie, sau a animatorului care ajuta povestea prin umbre, devenind suportul imaginaţiei copiilor. Umbrele se mişca şi se transforma asemeni personajelor dintr-un desen animat, dar nu strivesc corola fanteziei copiilor pentru ca ei sunt cei care imaginea detaliile de expresie şi culoare. Umbrele nu striga, nu provoacă agitaţie astfel ajuta copiii să rămână concentraţi şi liniştiţi. Copiii sunt participanţi direcţi. Ei experimentează sunetul atât sub forma cuvântului rostit de povestitor, cât şi a onomatopeelor sau efectelor instrumentale pe care improvizatorul le foloseşte pentru a anticipa sau întări înţelesul cuvântului rostit. Povestea muzicală şi atelierul de umbre sunt potrivite pentru copii de la 3 ani in sus, durata fiind de aproximativ 60 minute. În aşteptarea voastră ne pregătim cu un ceai cald aromat şi fructe, dar şi cu multă veselie şi culori. Intrare 30 lei/copil, 15 lei adult. Pentru a asigura confortul tuturor celor care îşi doresc să participe la acest spectacol-atelier, recomandam cumpărarea biletelor în avans, de la sediul nostru sau online www.iabilet.ro  Detalii la lumealuimomo@gmail.com, tel 0734.397.375. Lumea lui MOMO, Str. Grigore Cobalcescu nr. 51, Sector 1, Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu